Aproape fiecare om are o persoană pe care o privește de la distanță cu admirație. Poate e un fost profesor, un vecin care și-a construit singur casa, o colegă care știe să liniștească orice ședință încinsă sau cineva din familie care a trecut prin greutăți fără să-și piardă blândețea. Tentația este să vrei să fii exact ca ea sau ca el. Din păcate, copiatul fidel rar funcționează. Ce poate fi util, în schimb, este să înțelegi ce anume te atrage și să iei doar ce se potrivește vieții tale.
Se întâmplă să alegem modele și din motive nu tocmai limpezi: pentru că seamănă cu ceea ce ne-am dori să fim sau cu ceea ce ni s-a spus că trebuie să fim. De aceea merită o clipă de sinceritate. Admir această persoană pentru că îmi place cu adevărat ce face sau pentru că toată lumea o laudă? Răspunsul schimbă mult ce vei lua de la ea.
Admirăm un rezultat, dar copiem un obicei
Când spunem că cineva e un model, ne gândim de obicei la ceea ce se vede: calmul, siguranța, succesul, felul de a vorbi. Nu vedem însă anii de încercări, deciziile mărunte, serile în care a renunțat la ceva ca să facă altceva. Rezultatul e doar vârful.
De aceea, primul pas este să întrebi ce face omul respectiv, în mod concret, în fiecare zi. Se trezește devreme? Își notează lucrurile? Spune nu cu ușurință? Își ia pauze la ore fixe? Aceste obiceiuri mici sunt partea pe care o poți încerca și tu. Nu ai cum să împrumuți un caracter, dar poți testa un gest.
Un exercițiu bun: scrie pe o foaie trei lucruri pe care le admiri la persoana aleasă și, lângă fiecare, un comportament vizibil care le susține. Vei observa că unele sunt realizabile imediat, iar altele țin de împrejurări pe care nu le ai.
De aceea e util să te întrebi cu ce resurse a început persoana respectivă. Avea timp liber, oameni care o sprijineau, un loc de muncă stabil? Nu pentru a diminua meritul ei, ci pentru a-ți calibra așteptările. Un lucru făcut într-un an de unul poate dura trei ani pentru altul, fără ca asta să spună ceva despre valoarea vreunuia.
Mai sunt și situații în care condițiile se pot crea. Dacă ai nevoie de liniște, poți cere acasă o oră fără întreruperi. Dacă îți lipsește un mentor, poți căuta un grup de oameni cu aceleași interese. Nu totul ține de noroc, iar o parte din context se construiește treptat.
Contextul face jumătate din poveste
Ce a mers pentru altcineva a mers într-un cadru anume: cu un anumit sprijin, la un moment anume, cu o anumită sănătate și un anumit buget de timp. Dacă iei sfatul fără cadru, riști să te simți vinovat că nu ai aceleași rezultate.
Exemplu simplu: o persoană care spune că se trezește la cinci dimineața și face lucruri minunate până la opt poate avea o casă liniștită și nicio responsabilitate de îngrijire. Tu poți avea un copil mic sau un program decalat. Același obicei, aplicat în condiții diferite, poate aduce epuizare în loc de energie.
Nu înseamnă să renunți la inspirație. Înseamnă să traduci ideea în limba vieții tale. Dacă ce te atrage este timpul de liniște de dimineață, poți găsi un alt moment al zilei care să-ți ofere același lucru.
Un colaborator mai vârstnic povestea odată că a învățat cel mai mult de la un șef care recunoștea deschis când nu știa ceva. Era un gest mic, dar pentru echipă a însemnat că poate cere ajutor fără rușine. Un astfel de comportament se poate prelua imediat, fără niciun efort special, doar cu puțin curaj.
Defectele sunt la fel de instructive
Oamenii pe care îi admirăm au și părți mai puțin frumoase: sunt uneori nerăbdători, uită ziua cuiva, au perioade de oboseală, iau decizii proaste. Faptul că le vedem face modelul mai omenesc și mai ușor de urmat.
Când îți dai seama că cineva admirat a dat greș și a continuat, înveți probabil mai mult decât din toate succesele lui. Afli cum s-a ridicat, ce a schimbat, cui a cerut ajutor. Asta te ajută să-ți vezi propriile greșeli ca pe o fază firească, nu ca pe o sentință.
Merită să întrebi direct, atunci când ocazia există. Mulți oameni sunt surprinși și bucuroși să povestească, iar răspunsurile lor sunt rareori cele din imaginea ta idealizată.
Păstrează un carnet mic în care notezi observațiile. Nu trebuie să scrii mult: o frază seara, ce ai încercat și cum a mers. După o lună, citind notele, îți dai seama care dintre obiceiuri s-au prins și care au rămas la nivel de intenție. Uneori, ceea ce părea o idee strălucitoare se dovedește obositor, iar un obicei considerat banal devine centrul zilei.
Fii blând cu tine. Admirația are un efect secundar neplăcut: te face să te compari. Comparația, folosită prost, strică. Folosită cu măsură, ajută să vezi ce poți îmbunătăți, fără să te simți mai puțin valoros decât ești.
La un moment dat vei simți că ai luat tot ce era de luat de la un anumit om. Este un semn bun, nu unul de ingratitudine. Înseamnă că ai integrat lecția și poți merge mai departe, păstrând respectul pentru cel care ți-a deschis drumul.
Cum alegi ce preiei
- Notează ce anume te impresionează, în câteva cuvinte, fără să te gândești încă la cum ai putea face la fel.
- Separă ce ține de personalitate de ce ține de obicei sau de metodă.
- Alege un singur obicei, cel mai mic și mai ușor de încercat.
- Testează-l două săptămâni, apoi vezi dacă îți face bine sau doar te obosește.
- Adaptează-l, nu abandona imediat: schimbă ora, durata, felul în care îl faci.
Procedeul pare lent, dar protejează de entuziasmul de o zi. Mulți își propun să copieze un întreg stil de viață și renunță după trei zile, convinși că nu au voință. De fapt, au luat prea mult deodată.
Un fenomen interesant apare atunci când devii tu însuți un exemplu pentru cineva. Poate nu știi, dar un coleg mai tânăr te urmărește cum rezolvi un conflict sau cum răspunzi la un mesaj nepoliticos. Realizarea aceasta poate fi neplăcută la început, apoi devine motivantă: ai o responsabilitate, dar și o dovadă că ai ajuns să faci ceva bine.
Nu îți propune să fii perfect pentru ceilalți. Fii consecvent și cinstit. Tocmai asta rămâne în mintea oamenilor mult timp după ce uită cuvintele rostite.
Când modelul se schimbă odată cu tine
Persoanele pe care le admirăm la douăzeci de ani nu sunt aceleași cu cele pe care le admirăm la patruzeci. Ne schimbăm prioritățile, iar odată cu ele se schimbă și ceea ce ne atrage. Un lucru normal, pe care nu trebuie să-l ascundem sau să ni-l reproșăm.
Uneori ajungem să observăm că cineva care ne-a inspirat nu ne mai spune nimic. Alteori, descoperim modele noi în locuri neașteptate: un cunoscut mai tânăr cu o disciplină rară, un bunic cu o răbdare uimitoare, un străin întâlnit la coadă care a știut să calmeze o situație tensionată.
E util să ai mai multe modele, fiecare pentru câte o parte din viață. Unul pentru felul în care vorbește cu oamenii, altul pentru cum își administrează timpul, altul pentru felul în care își păstrează curiozitatea la vârste înaintate. Niciunul nu trebuie să fie perfect.
Dacă îți vine greu să alegi, începe cu cineva din apropiere, nu cu o persoană celebră. Un om pe care îl vezi în fiecare săptămână îți oferă exemple reale, pe care le poți observa și întreba. Modelele apropiate au și un avantaj rar: te pot corecta și încuraja în același timp, pe parcurs, cu tact.
Și dacă persoana aleasă nu mai este în viața ta, poți păstra legătura prin ce ai învățat de la ea. Un obicei, o expresie, un fel de a primi oaspeții pot duce mai departe ceva valoros. Moștenirea cea mai trainică a unui om nu sunt lucrurile pe care le-a lăsat, ci felul în care cei din jur trăiesc diferit datorită lui.
Nu ai nevoie de aprobarea nimănui ca să înveți de la cineva. Ajunge să fii atent, să întrebi când se poate și să pui în practică, încet, ceea ce ți s-a părut valoros.
Răbdarea face aici o mare parte din treabă, mai ales în primele săptămâni.
Ce poți face chiar de azi
Gândește-te la o persoană pe care o respecți și la un gest concret al ei care ți-a rămas în minte. Poate felul în care mulțumește, poate răbdarea cu care ascultă până la capăt. Încearcă acel gest o dată în ziua de azi, în modul tău. Seara, notează cum s-a simțit și ce ai observat la ceilalți. Dacă persoana respectivă îți e aproape, spune-i că te inspiră. Rar primim un asemenea mesaj, iar el poate însemna mai mult decât ne închipuim, pentru amândoi.
