Învățarea prin observare este procesul prin care o persoană preia comportamente, abilități și atitudini privind ce fac alții și ce urmări au faptele lor. Este unul dintre modurile principale prin care învață copiii, dar funcționează la fel de bine și la adulți, la locul de muncă, în sport sau în viața de familie. Un model de urmat influențează astfel mai mult prin ce face în mod constant decât prin ce spune.
Ce este învățarea prin observare?
Învățarea prin observare înseamnă dobândirea unui comportament nou fără a-l exersa mai întâi prin încercare și eroare, doar urmărind un model. Psihologia o descrie în cadrul teoriei învățării sociale, care arată că oamenii nu învață doar din propriile recompense și pedepse, ci și din cele pe care le văd la alții. Un copil care vede un frate mai mare lăudat pentru că își face ordine în cameră are o probabilitate mai mare să încerce același lucru, chiar dacă nimeni nu i-a cerut-o direct.
Care sunt etapele învățării prin observare?
Învățarea prin observare are patru etape, iar dacă una dintre ele lipsește, comportamentul nu este preluat.
| Etapă | Ce presupune | Exemplu |
|---|---|---|
| Atenția | Modelul și gestul lui sunt observate efectiv | Un angajat nou urmărește cum conduce un coleg o ședință |
| Reținerea | Ce s-a văzut este memorat, sub formă de imagini sau de reguli | Își notează structura ședinței: scop, puncte, decizii |
| Reproducerea | Persoana are abilitatea fizică și mentală de a repeta gestul | Conduce prima ședință scurtă, după aceeași structură |
| Motivația | Există un motiv pentru a repeta comportamentul | Vede că ședințele colegului se termină la timp și cu decizii clare |
Tabelul explică de ce simpla admirație nu este suficientă. Mulți oameni își urmăresc atent modelele, dar nu rețin pașii concreți sau nu au încă abilitățile necesare pentru a-i repeta.
De ce sunt unele modele imitate mai ușor decât altele?
Modelele sunt imitate mai ușor atunci când observatorul se simte asemănător cu ele, le consideră competente și vede că acțiunile lor au rezultate bune. Câțiva factori cresc probabilitatea preluării unui comportament:
- Asemănarea: vârsta, profesia sau situația de viață apropiată fac comportamentul să pară realizabil.
- Competența percepută: persoana pricepută într-un domeniu este urmărită mai atent.
- Consecințele vizibile: un rezultat bun observat la altcineva funcționează ca o recompensă indirectă.
- Repetarea: un comportament văzut zilnic se fixează mai bine decât unul văzut o singură dată.
- Relația apropiată: părinții, frații și colegii apropiați au o influență constantă.
Aceiași factori explică de ce un coleg cu câțiva ani de experiență în plus poate fi un model mai util decât o personalitate cunoscută, idee dezvoltată în articolul despre modelele de urmat la locul de muncă.
Se preiau prin observare și obiceiurile nepotrivite?
Da, mecanismul nu face diferența între obiceiurile bune și cele dăunătoare. Graba, vorbitul pe un ton ridicat, amânarea sau folosirea excesivă a telefonului se preiau la fel de ușor ca punctualitatea sau calmul. De aceea, un model admirat merită privit selectiv: se rețin gesturile utile, iar restul se lasă deoparte, după cum explică și articolul despre ce merită luat de la un om admirat și ce nu.
Cum se transformă admirația pentru un model în obiceiuri concrete?
Admirația devine obicei atunci când comportamentul observat este descompus în pași mici, care pot fi repetați. Câteva practici ajută:
- Se alege un singur comportament precis, nu o calitate generală: „pregătește trei întrebări înainte de o discuție importantă”, nu „este bine organizat”.
- Se observă de mai multe ori cum îl face modelul și în ce situații.
- Pașii se notează, pentru ca reținerea să nu depindă doar de memorie.
- Comportamentul se exersează mai întâi în situații cu miză mică.
- Rezultatele se urmăresc câteva săptămâni, iar pașii se ajustează.
Abordarea seamănă cu orice proces de învățare a unei abilități noi ca adult: progresul vine din exercițiu repetat, iar modelul oferă doar direcția și un exemplu de cum arată rezultatul.
